ARCUB, București
sâmbătă, 7 iunie, ora 19:00
La peste 35 de ani de la Revoluție, societatea românească continuă să reprezinte o sursă de inspirație pentru creatorii de umor. Prostia, absurdul, birocrația și lipsa de comunicare sunt încă bine instalate printre noi.
Pare că, oricât s-ar strădui scenariștii, regizorii și actorii, filmele si serialele noastre de comedie nu vor reuşi niciodat sa atinga geniul comic al realitații de zi cu zi. Pentru a analiza cum a evoluat umorul viu, bazat pe societatea românească, din anii 90 până azi, Andrei Boncea îi are ca invitați pe regizorul Nae Cranfil (È pericoloso sporgersi, Filantropica, Restul e tăcere), actorul, producătorul și regizorul Mihai Bendeac (În puii mei, Jurnalul unui burlac, Căsătoria), scenaristul și actorul Toni Grecu (Grupul Divertis, Strada Speranței).
Împreună, putem găsi curajul de a înfrunta realitatea, în loc să fugem de ea. Nu va fi ușor, dar va fi umor!
Gândit de Asociația COOLT în colaborare cu grupul de umor Divertis și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Anatomia Comediei 2025 (podcast care face parte din proiectul Dicționarul de umor Divertis) explorează transformările simțului umorului românesc din anii '80 până în prezent.
/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fevent%2F01%2Fb6%2F89%2F00000339569-09f6.png)